Declaraţiile de interese pentru anul 2012 a trei angajaţi ai Băncii de Economii a Moldovei (BEM) au fost publicate pe pagina WEB a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), permit să constatăm că şefii au salarii de sute de mii de lei, iar paznicii nu primesc nicio remunerare.
E vorba de Corina Burlacu, care anul trecut a activat aproape cinci luni în funcţia de preşedinte interimar al BEM, de Viorel Bîrcă, vicepreşedinte al instituţiei şi cât nu este de straniu de Boris Ceban, paznicul băncii.
Corina Burlacu are publicate două declaraţii de interese pentru anul 2012: una pentru perioada când încă nu era preşedinte al BEM şi în care a încasat 275.645 de lei şi a doua pentru cele aproape cinci luni de şef interimar, timp în care a fost remunerată cu 580.924,5 de lei. În total în anul 2012 Corina Burlacu a încasat 856.569,5 lei din activitatea de la banca statului.
Şi Viorel Bîrcă, vicepreşedintele BEM are două declaraţii de interese din care rezultă că în anul 2012, acesta a fost remunerat cu suma de 622.523 lei.
Bîrcă mai declară că este acţionar la BEM şi deţine un pachet de 1.600 de acţiuni, cu valoarea nominală de 8.000 de lei.
Totuşi cea mai surprinzătoare este declaraţia lui Boris Ceban, paznic la BEM, care declară că nu a primit nici o remunerare din partea instituţiei. Aceasta ar putea fi şi una dintre explicaţiile dispariţiei fără urmă a sutelor de milioane de lei de la Banca de Economii.