Fotbaliştii antrenaţi de tehnicianul Marius Paşca au dat azi piept cu una dintre cele mai bune formaţii din Liga 2 de fotbal, care a terminat pe locul 3 în sezonul trecut, iar în acest sezon are ca obiectiv promovarea în prima ligă.
Confruntarea cu Damila Măciuca, echipă antrenată de cunoscutul Claudiu Niculescu, a fost una destul de antrenantă, deşi temperatura destul de ridicată ar fi putut deveni o bună scuză pentru un ritm mai lent al jocului, mai ales că ambele formaţii veneau după câteva zile de cantonament asiduu, în care s-a pus baza pe pregătirea fizică.
Dacă în prima repriză gazdele au deschis scorul prin Fertea, în minutul 25 al jocului, la o pasă excelentă a lui Grecu, oaspeţii au reuşit să egaleze prin Samson Nwabueze, care a fructificat o eroare a portarului Şimon, în minutul 41.
În partea secundă, pe fondul modificărilor intervenite, oaspeţii au controlat jocul şi au reuşit să mai înscrie de două ori, prin reuşitele lui Ovidiu Popescu ('70) şi Bogdan Geantă ('86).
În prima repriză, Marius Paşca a folosit echipa: Şimon - Mocan, Şt.Popa, Muscă, Câmpean - Grecu, Văscan, Morar, Moţet - Boroştean, fertea. În repriza secundă, turdenii au jucat în teren cu: Petcu, Mercean, S.Pop, Tarcea, Siecoban - David, Gădălean, V.Pop, tritean - Şoancă, Baciu.
De partea cealaltă, Claudiu Niculescu a folosit echipa: Matache – Nwabueze, Deaconescu, Ionuţ Stoica, Eduard Stoica, Lirca, Neagu, Cataramă, Nilă, Iancu, Voican. După paută au mai intrat: Dragoş Geantă – Melcea, Pârvulescu, Popescu, Popa, Bogdan Geantă, Codin şi Arnăutu.
Noutăţile din formaţia turdeană sunt: Baciu, Pop Vlad, Gădălean, Pop Sergiu, Şimon (toţi provenind de la "U" Cluj), Câmpean (Salonta), Grecu (Cisnădie) şi Petcu.
O galerie foto de la acest meci puteţi vedea pe pagina noastră de Facebook, dând click AICI.
Vezi câteva faze din meci şi ce au de