Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ, pe firul Contractului „Bechtel”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 august 2013 · ·

Mascaradă: se caută contractul parafat cu americanii în 2003. Niciun ministru nu a văzut, din 2006 şi până în prezent, originalul.

Considerat cel mai păgubos document semnat de statul român, contractul „Bechtel”, pentru construirea Autostrăzii Transilvania este căutat asiduu. Deşi s-au achitat peste 1,5 miliarde de euro pentru doar 52 de kilometri de autostradă, ministrul delegat al Marilor Proiecte, Dan Şova, susţine că nu a putut desecretiza originalul din 2003, pentru că nu l-a găsit. Aşa că a decis să facă public unul cu ştampile din 2006.

În timp ce Anca Boagiu spune că actul este la „etajul 2, camera 58 din minister”, cel care a semnat contractul din partea României, Mihai Başulescu, fost director CNADNR, a declarat, pentru EVZ, că era de negăsit încă din 2006. „E un exemplu care ar putea fi predat la Drept, despre cum NU trebuie întocmit un contract. Cel din 2003, nu are standarde de preţ, calitate, deadline-uri. Se vorbeşte doar despre «ţinte de preţ», «ţinte de timp»,” spune şi fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu.

2003. S-a parafat contractul Bechtel

În 2003, când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea, iar prim-ministru Adrian Năstase, s-a parafat contractul cu americanii. Documentul a fost semnat de directorul CNADNR de la acea vreme, Mihai Başulescu. În acel an au început lucrările pe tronsoanele- Câmpia Turzii-Cluj Vest şi Suplacu de Barcău. „Noi am semnat ce ni s-a spus să semnăm. Americanii s-au instalat la noi la Companie”, a explicat Başulescu. Un ministru important de atunci, Mihai Tănăsescu, ministru de finanţe, nu a vrut să semneze contractul, susţine Radu Berceanu, care a deţinut din anul 2006 şefia Transporturilor. Potrivit lui, nici Miron Mitrea nu a semnat.

2005 - 2006. S-ar fi pierdut contractul

În această perioadă, compania americană a suspendat lucrările, iar statul român a ameninţat pentr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°