Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi locuri de parcare în Năvodari

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 3 august 2013 ·

Lucrările de infrastructură din Năvodari sunt continuate de către SC Termica Distribuţie care amenajează o parcare în zona Restaurantului Modern, pe strada Cabanei

După ce au fost executate mai multe lucrări de infrastructură pe majoritatea străzilor din Năvodari, directorul SC Termica Distribuţie SRL, Alexandru Manu a declarat pentru „Observator” că activitate continuă şi în perioada următoare. Astfel, Manu ne-a precizat că a fost finalizată amenajarea parcării din imediata apropiere a FISC-ului, unde sunt deja date în folosinţa posesorilor de autoturisme un număr de 50 de noi locuri de parcare şi au fost demarate noi lucrări, dar într-o altă zonă. Este vorba despre un proiect pe care SC Termica Distribuţie SRL îl va executa în perioada imediat următoare pe strada Cabanei, situată în apropierea Restaurantului Modern din oraş.

Potrivit directorului Alexandru Manu, strada are o lungime de 60 de metri şi urmează să fie asfaltată şi să fie amenajate 25 de noi locuri de parcare.

În ceea ce priveşte valoarea lucrării, directorul SC Termica Distribuţie Năvodari SRL precizează că suma pe care administraţia locală o cheltuieşte pentru în acest sens este de 500 mii lei.

Amintim că SC Termica Distribuţie SRL execută şi în această perioadă lucrări de infrastructură rutieră pe mai multe străzi din oraş, scopul principal fiind acela de a răspunde solicitărilor venite din partea cetăţenilor posesori de autoturisme. „Lucrările sunt de maximă importanţă dacă stăm să ne gândim la faptul că ne interesează ca oraşul să fie unul turistic în adevăratul sens al cuvântului. Infrastructura şi serviciile oferite turiştilor fiind primele care ne dau votul de încredere. Din punctul nostru de vedere, totul iese ca la carte, exact aşa cum ne-am propus”, a declarat directorul SC Termica Distribuţie SRL pentru cotidianul nostru.

Mihaela Tîrpan

Lucrările de infras

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 4 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 6 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°