Pompierii vrânceni au intervenit joi şi vineri, pentru stingerea a trei incendii, unul dintre acestea fiind de vegetaţie uscată. Primul apel a fost primit joi, la ora 10.00 şi anunţa izbucnirea unui incendiu la proprietatea lui Victor L., din comuna Năruja. La faţa locului au ajuns pompierii de la Vidra, iar în urma incendiului au ars acoperişul locuinţei, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 30 metri pătraţi, bunuri de uz gospodăresc şi aproximativ 5 metri cubi de cherestea brad. „În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui coş de fum necurăţat de funingine”, ne-au spus pompierii.
În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 21.45, Detaşamentul de Pompieri Focşani a acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu ce cuprinsese locuinţa Tincăi P., din satul Ciuşlea, comuna Garoafa. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că ardeau bunurile depozitate în podul casei. Acestea au luat foc după ce proprietara a urcat în pod cu o lumânare aprinsă. „Datorită intervenţiei operative, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se propagarea la întregul imobil”, au mai spus reprezentanţii ISU Vrancea.
Vineri, pompierii de la Focşani au intervenit şi pe raza municipiului Focşani, pentru a stinge un incendiu care a cuprins vegetaţia uscată de pe marginea drumului naţional.
Şi pirotehniştii au avut treabă. Vineri, ei au distrus controlat, în poligonul special amenajat din comuna Năneşti, 12 elemente de muniţie rămase neexplodate în urma conflictelor armate. Proiectilele explozive distruse, de calibru 76, 100, 122 şi 152 milimetri, provin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, misiunile de asanare fiind o activitate frecventă pentru pirotehniştii vrânceni. Majoritatea erau încă