„Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ pentru a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa”. A rosti cuvântul este pentru Hristos totuna cu a săvârşi fapta. Pentru graiul de rând este tot atât de uşor a zice: „iertate îţi sunt păcatele”, cât şi: „scoală-te şi umblă”, amândouă rostirile fiind la fel de ineficiente. Pentru Domnul cel fără de păcat însă, cuvânt şi faptă sunt una. Prin cuvintele de mai sus aşadar El a vrut să spună: „Ce-i mai uşor să faci: să ierţi păcatele cuiva sau să-l ridici sănătos din patul pe care zăcea bolnav?” Şi o faptă şi alta sunt cu neputinţă omului de rând. „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, este cu putinţă la Dumnezeu.” (Matei 19, 26).
Darul lui Dumnezeu se dă celui ce îl cere în rugăciune. Cu această încredinţare să ne străduim întru înmulţirea rugăciunii, iar temei pentru aceasta să ne fie însăşi dumnezeiasca Evanghelie a vindecării slăbănogului din Capernaum.
Când omul e bolnav, fie şi uşor, moartea îi vine în minte ca sufletul să cunoască cu lucrul cât de adevărat este cuvântul înţeleptului: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urma ale tale. Şi în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).
Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea ta. Cum anume slujeşte spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi să nici nu încerci să afli, fiindcă se prea poate să nici nu reuşeşti. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare de minte, ca omul să îşi vină în fire, alteori ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răb
