Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşezare umană veche de peste 5.200 de ani, descoperită în Vaslui

Publicat in Ziarul Ring, vineri 2 august 2013 ·

O aşezare umană veche de peste 5.200 de ani, cu numeroase obiecte din ceramică, silex şi piatră, a fost descoperită de către specialiştii Muzeului Bârlad în vecinătatea localităţii vasluiene Fruntişeni. Potrivit specialiştilor, situl arheologic se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare şi cuprinde două locuinţe construite în epoca eneoliticului.

Găsite în urma săpăturilor făcute la o adâncime de până la un metru, obiectele folosite de locuitorii acelor vremuri reprezintă un inventar foarte bogat pentru arheologi, mai ales ţinând cont de vechimea sitului. Pe lângă unelte de piatră, precum topoare şi dăltiţe de diferite dimensiuni, cercetătorii au descoperit şi obiecte unice în arealul aspectului cultural Stoican-Aldeni, cum ar fi două vase miniaturale din ceramică, cu o înălţime de patru centimetri, cu 11 picioruşe lipite în două cercuri concentrice. De asemenea, a fost găsită şi o statuetă feminină, din plastica antropomorfă, cu o dimensiune de 12 centimetri, cu braţele ridicate, la unul din ele fiind evidenţiate foarte bine degetele.

"Considerăm că este o descoperire foarte importantă, cu inventar bogat de obiecte din acea perioadă, care ne ajută să înţelegem mai bine modul de viaţă a celor care au trăit acum 5.000 de ani în urmă. După cum arată situl, bănuim că locuitorii au abandonat aşezarea în linişte după ce au epuizat resursele din zonă. Chiar dacă odată cu plecarea lor au luat ceea ce le era mai de folos, au mai rămas o serie obiecte pe care le-am descoperit acum, după şase ani de muncă asiduă", a declarat muzeograful Laurenţiu Ursachi, din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan" Bârlad.

Toate obiectele recuperate din situl arheologic de la Fruntişeni vor fi restaurate de specialişti la muzeul din Bârlad, urmând să fie expuse şi publicului larg.

O aşezare umană veche de peste 5.200 de ani, cu numeroase

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 21 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 52 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°