De două ori nevastă şi de cinci ori mamă, o femeie din Metz reuşeşte timp de 20 de ani să convingă mulţimile că e reîncarnearea Fecioarei din Orleans

Aura Fecioarei din Orleans a exercitat o fascinaţie copleşitoare asupa poporului francez, care avea să ajungă până la idolatrie la foarte scurt timp după ce trupul ei a fost ars pe rug, de către englezi, la 31 mai 1431. Mântuitoarea Franţei nu ar fi putut avea, în mintea şi în sufletul multora, decât un destin asemănător aceluia al Mântuitorului însuşi. Poporul francez îşi dorea, spera, aştepta să o vadă din nou, înaintând prin mulţime, cu cămaşa de zale pe trup şi sabia Sfintei Ecaterina în mâna înălţată spre cer, conducându-i spre victorie.

Se poate ca tocmai această dorinţă puternică să fi făcut ca, la numai cinci ani distanţă, mulţi să accepte reîncarnarea ei într-o altă tânără femeie. La 20 mai 1436, la Metz, s-a arătat mulţimii o fată care a pretindea că ea este Ioana d’Arc, salvată de heruvimi din foc. Se pare că fata aceasta avea trăsături foarte asemănătoare cu cele ale adevăratei Fecioare din Orleans. Ori poate doar dorinţa oamenilor din popor ca ea să fie vie era atât de intesă încât, ca sub vrajă, vedeau ceea ce trebuia văzut. Tânăra a avut nevoie de numai o zi ca să-i convingă pe locuitorii din Metz asupra identităţii sale şi de numai o oră pentru ca gentilomii oraşului La Grange sur Ormes să-i dăruiască un cal de călărie şi armură de luptă. Ca o ciudăţenie, protectorul noii Jeanne d’Arc avea să fie însuşi ducele de Burgundia, despre care gurile rele încă povesteau că... în cealaltă viaţă a ei, avându-l pe contele de Luxemburg ca intermediar, o vându-se englezilor (!). Dar păcatele ducelui aveau să fie spălate acum, iar acest Iuda al francezilor n-avea de ce să caute un măslin de care să se spânzure.

Interesant este că, în acea epocă – poate şi datorită protectoratului Burgundiei – la c