Structurile profesionale şi cele sindicale din sănătate au semnat şi la nivelul judeţului un acord de colaborare, până în toamnă sarcina fiind să se stabilească în detaliu lista comună a revendicărilor şi graficul formelor de protest.
Colegiul Medicilor, Camera Federativă a Medicilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi Colegiul Psihologilor au parafat şi la nivelul judeţului Coaliţia Specialiştilor din Sănătate. Până în 6 august, Federaţia Sanitas, Societatea Medicilor de Familie şi Ordinul Asistenţilor Medicali din România sunt următoarele structuri care se vor alătura, nemulţumite de situaţia din sănătate.
Reprezentantul Camerei Federative a Medicilor în structura nou înfiinţată, vicepreşedintele Sorin Lesnic, a declarat că s-au luat în discuţie şi formele de protest deja aprobate la nivel naţional, rămânând ca fiecare formaţiune să-şi consulte în această lună membrii şi să stabilească la care formă aderă.
„Orientativ există un calendar al mişcărilor de protest, aprobat la nivel naţional, care presupune înfiinţarea coaliţiei la nivelul fiecărui judeţ în decursul lunilor iulie şi august, un marş de protest în septembrie, grevă japoneză urmată de grevă generală în octombrie, iar forma extremă, la care sperăm să nu se ajungă, demisia în masă, în noiembrie”, a declarat medicul Sorin Lesnic.
Deşi Colegiul Medicilor a insistat foarte mult, din lista revendicărilor, pe măsura privind creşterea salariului medicilor rezidenţi, nemulţumirile specialiştilor din sănătate sunt mult mai multe. Acesta este motivul pentru care pasul care urmează semnării coaliţiei este consultarea membrilor din cadrul fiecărei structuri semnatare, pentru a se stabili clar ce forme de protest ar putea susţine şi care este lista specifică de revendicări.
În judeţ se pare că cel mai mult deranjează faptul că specialiştii nu sunt luaţi în seamă la stabilirea