Medicii de la Clinica de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş au realizat, ieri, un transplant în premieră în ţară: grefă pentru refacerea sistemului hematopoietic şi imunitar al organismului.
Anunţul a fost făcut de şefului unităţii sanitare, prof. dr. Benedek Istvan, potrivit căruia grefa a fost transplantată de la un tânăr polonez la unul român, cu grupe sanguine diferite. Operaţia a fost posibilă cu ajutorul Registrului European de Transplant.
„Astăzi a fost o premieră naţională, care constă în faptul că în sfârşit am ajuns ca din Registrul European de Transplant am reuşit să aducem o grefă - deci mai mult decât celule stem, acele celule mezenchimale necesare pentru a reface sistemul hematopoietic şi imunitar al organismului”, a declarat Benedek Istvan.
Pacientul român care a beneficiat de tratamentul în premieră este un tânăr de 19 ani din judeţul Harghita, care a fost diagnosticat cu aplazie medulară severă după ce, în urma unei extracţii dentare, a sângerat mult timp.
În ceea ce priveşte donatorul, medicul a precizat că „este un lucru absolut deosebit că din Polonia găsim ajutor, unde se recoltează de la un donator măduvă. Nu este nedureros, trei zile probabil o să aibă dureri pentru că se ia din creastă, se face puncţionarea crestei. Este bolnavul în anestezie generală, deci nu este o simplă recoltare de sânge”.
Potrivit doctorului Benedek Istvan, la Clinica de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş au fost realizate, începând din 2001, peste 320 de transplanturi.
Medicii de la Clinica de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş au realizat, ieri, un transplant în premieră în ţară: grefă pentru refacerea sistemului hematopoietic şi imunitar al organismului.
Anunţul a fost făcut de şefului unităţii sanitare, prof. dr. Benedek Istvan, potrivit căruia grefa a fost transplantată de l