Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joaca unor puştani care pun tot felul de obstacole pe şinele de cale ferată s-ar putea lăsa cu pierderi de vieţi omeneşti

Publicat in Adevarul, vineri 2 august 2013 ·

Tot mai mulţi tineri teribilişti sunt prinşi că pun pietre sau diverse alte obiecte pe căile de rulare a trenurilor, distrându-se apoi faţă de modul în care acestea sunt strivite de locomotivele grele. Poliţiştii fac un apel către aceştia să-şi găsească alte treburi mai interesante de făcut pentru că pun în pericol traficul feroviar.

Pe raza de competenţă a Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, inclusiv în judeţul Galaţi, în ultima perioadă, s-au înregistrat mai multe incidente ce au legătură cu calea de rulare CFR şi materialul rulant.

Poliţiştii trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolul deraierii de locomotive ori vagoane de marfă sau călători din cauza obstacolelor puse de unele persoane inconştiente.

„Aceste persoane sunt realmente iresponsabile, teribiliste, de obicei minori fără nicio preocupare pe perioada vacanţelor sau care, din plictiseală, găsesc un mod de a se distra prin punerea de pietre pe calea ferată sau prin aruncarea de obiecte spre trenuri în mişcare, pericolul fiind de această dată distrugerea geamurilor ori vătămarea călătorilor”, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii Poliţiei Transporturi.

Aceştia au venit şi cu câteva exemple. Pe relaţia de cale ferată 703, între Halta Balinteşti şi Halta Roşcani, au fost identificaţi doi adolescenţi de 17, respectiv 18 ani, ambii îngrijitori de animale, din comuna Băneasa, judeţul Galaţi, necunoscuţi cu antecedente penale, care au aşezat, din loc în loc, pe firul din stânga al căii ferate în direcţia Galaţi, pe o distanţă de 10 metri liniari, mai multe pietre provenite din terasament, acestea fiind lovite de către trenul Regio 15408 (Bârlad-Galaţi), fără a fi înregistrate victime sau pagube la materialul rulant. Prin comiterea faptei nu a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei feroviare şi nici nu s-au înregistrat întârzieri ale trenurilor. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°