Organizatorii Artmania Festival Sibiu, cel mai important eveniment de profil din Transilvania pentru amatorii de muzică heavy metal, în special gothic, au anunţat o serie de surprize pentru ediţia din acest an.
Cea mai importantă facilitate oferită este gratuitatea pentru persoanele cu dizabilităţi. În plus, copiii care nu au împlinit 14 ani până în prima zi a evenimentului pot intra şi ei gratuit, în timp ce liceenii pot participa la un concurs care are ca premii invitaţii pentru tot festivalul. Aceştia din urmă trebuie să răspundă la întrebările postate pe site-ul oficial al evenimentului, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 5 august, în prima zi.
Festivalul Artmania din Sibiu a ajuns la cea de-a opta ediţie, iar în acest an se va desfăşura între 5 şi 11 august. Organizatorii au pregătit un program variat, iar pe lângă concerte participanţii se pot bucura, pe lângă concerte, de „expoziţii, workshop-uri şi alte evenimente speciale dedicate artelor frumoase", după cum anunţă organizatorii. Capul de afiş al acestui an este trupa olandeză de gothic metal, Within Temptation, care va concerta pe scena din Piaţa Mare sâmbătă, 10 august. Lacrimosa, Haggard, Xandria sau Amaranthe sunt alte nume importante pregătite de organizatori pentru amatorii genului. În anii trecuţi, pe scena din Piaţa Mare au urcat trupe precum Nightwish, HIM, Die Toten Hosen sau Serj Tankian, solistul celebrei formaţii Sistem of a Down.