Declaraţiile noului preşedinte moderat iranian Hassan Rohani au fost reproduse eronat de o parte a presei locale, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat.
Presa locală a reprodus vineri declaraţii ale preşedintelui potrivit cărora Israelul este o "rană pe corpul lumii musulmane (...) care trebuie să dispară".
Dar, în realitate, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat, Rohani a făcut următoarea afirmaţie: "În regiunea noastră, o rană a fost creată de ani de zile pe corpul lumii islamice sub umbra ocupării pământului sacru al Palestinei şi scumpului nostru Qods (Ierusalim)" de către Israel.
Agenţiile de presă Isna şi Mehr au adăugat, în versiunea lor de dimineaţă, că "această rană trebuie să dispară", redând declaraţiile preşedintelui Rohani.
În cursul după-amiezii, Isna şi-a corectat versiunea, eliminând menţiunea "trebuie să dispară". Mehr, de asemenea, a făcut modificări, fără să ofere explicaţii.
Anterior, presa iraniană relata că noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, a afirmat, în ajunul învestirii sale în funcţie, că Israelul este "o rană" care trebuie îndepărtată din regiune
"Regimul sionist este o rană de ani de zile pe corpul lumii musulmane, care trebuie curăţată", a afirmat Rohani în cadrul manifestaţiilor anuale cu ocazia Zilei Ierusalimului, organizată pe întregul teritoriu iranian.
Ales, spre surprinderea generală, la 14 iunie, Hassan Rohani, în vârstă de 64 de ani, a devenit cunoscut pentru discursul său moderat şi s-a declarat deschis pentru un dialog cu Ocidentul.
Referitor la relansarea recentă a negocierilor de pace dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, Rohani a acuzat "Israelul pentru păstrarea caracterului său agresiv" şi a apreciat că dialogul i-ar putea oferi o "bună ocazie de a proiecta o imagine paşnică".
Ulterior, premierul israelian Benjamin Netany