Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantierele pentru asfaltare se extind pe alte 20 de străzi din Iaşi. Harta completă a drumurilor care urmează a fi reparate

Publicat in Adevarul, vineri 2 august 2013 ·

Oficialii municipalităţii au anunţat că alte cinci zone importante din Iaşi urmează să fie afectare în următoarele luni de şantiere pentru asfaltare.

Ieşenii care locuiesc în zona rezidenţială Bucium vor fi principalii beneficiari ai lucrărilor de asfaltare sau modernizare a străzilor programate de Primăria Iaşi în următoarele câteva luni.

Cei de la municipalitate au anunţat că 20 de drumuri din Iaşi vor suporta lucrări pentru amplasarea de drenuri, rigole, reţele de evacuare a apelor pluviale de pe platforma drumului sau de cămine suplimentare.

În total, este vizată de lucrări o suprafaţă totală de aproape 75.000 de metri pătraţi, un următoarele zone ale oraşului:

Bucium - Fundac Socola, Fundac Bucium, Plopii Fără Soţ, Vişani - supralărgire, Şt. O. Iosif, Schitu Tărâţa, Fundac Păun şi Dealul Bucium;

Cartierul Crucea Roşie - Călugăreni, Olteniei, Bucovinei, Transilvaniei şi Cazărmilor;

Centru - Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sf. Andrei, Trei Ierarhi şi Tănăsescu;

Bularga - Atelierului;

Păcurari - Petru Culianu.

Pe aceeaşi temă:

Asfaltări de mântuială pe străzile din Iaşi FOTOGALERIE

Asfalt nou numai bun de distrus în zona CET. Drumarii refac carosabilul, dar uită de şina de tramvai

Paradox la Iaşi: Trotuare cu pavele şi străzi cu gropi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 22 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

Mediafax acum 5 ore
„Ne despărţim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg şi prieten, şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu talent, modestie, discreţie şi har”, se arată în mesaj. Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembr

Chişinăul spune că devine „un scenariu foarte realist” perspectiva ca Transnistria să nu mai primească gaz rusesc. Ce condiţii pune Gazprom

News.ro acum 42 minute
Încetarea livrărilor de gaze ruseşti către regiunea separatistă Transnistria, după 1 ianuarie 2025, este un scenariu „foarte realist”, a declarat miercuri ministrul energiei, Victor Parlicov, după discuţii cu compania rusă Gazprom, relatează Reuters

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°