În 2011, un prieten italian care nu-l înghiţea pe Berlusconi îmi spunea obidit la Udine, după o înfăţişare la tribunal a, pe atunci, premierului B., că la fel cum noi în România nu-l vom vedea vreodată condamnat pe Adrian Năstase nici italienii nu-l vor vedea pe „il cavaliere” la mititica. Italianul meu a fost de mai multe ori în România, ne vorbeşte perfect limba şi e la curent cu politica de la Bucureşti, care văzută din afară pare o succesiune de scandaluri ceţoase. Cînd Adrian Năstase a fost condamnat, italianul m-a căutat şi mai obidit, ca să mă asigure că la ei nu era cazul şi că dacă, prin absurd, o păţeşte şi Berlusconi, o să ia o pedeapsă cu suspendare. Şi iată că omul care la un moment a fost cel mai puternic politician din Italia a încasat-o. E drept că el are de ales între munca în folosul comunităţii şi detenţia la domiciliu, din cauza vîrstei, dar asta ţine de cumsecădenia justiţiei italiene. Altfel Berlusconi ar deveni omologul din puşcărie al fostului premier Năstase, eliberat, şi al finanţatorului clubului Steaua, recent încarcerat, adică echivalentul italian a două dintre minunile justiţiei din România.

Aşa că de ce n-aş crede că şi la noi alţi inşi, azi atotputernici, ar putea avea aceeaşi soartă ca Năstase sau, mai nou, ca Berlusconi în Italia. Şi asta nu din cauză că aş avea mare încredere în justiţia din România, ci pentru că vechea convenţie, că nu se arestează ei între ei, s-a rupt odată cu condamnarea lui Năstase. Bogat, controlînd un imperiu mediatic şi un partid, ca să nu mai pomenesc de echipa lui de fotbal, fostul premier Berlusconi mai avea de partea lui şi simpatia unei însemnate părţi a populaţiei. Italienii cu care am stat de vorbă atunci şi mai tîrziu erau de părere, vreo doi cu un soi de admiraţie păguboasă, că Berlusconi are şi mijloace de a intimida justiţia din afara ei, prin ameninţare, dar şi de a o manipula d