Ovidiu Damian, un tânăr de 31 de ani din Cluj-Napoca se luptă de nouă ani cu o formă foarte rară de cancer însă nu vrea să se dea bătut, deși boala sa continuă să reapară și să-i provoace dureri cumplite.
Povestea lui Ovidiu începe în 2004, când a început să aibă dureri în zona cervicală. Dignosticul final l-a primit abia în anul următor, după numeroase vizite la mai mulți doctori. Boala de care suferă clujeanul este o formă foarte rară de cancer osos, care apare la o persoană dintr-un milion: Chordoma.
Fiind o boală atât de rară, tratamentul acestui tip de cancer este extrem de dificil.
Până acum clujeanul a suferit 9 intervenții chirurgicale, însă boala a continuat să se răspândească. “Cele nouă operații pe care Ovidiu le-a suferit au avut loc în Uniunea Europeană, statul plătindu-i o parte dintre ele. Restul intervenților și le-a plătit singur, fără macăr să ceară ajutorul cuiva. Noi abia în acest an am aflat de gravitatea bolii sale”, a povestit pentru Monitorul de Cluj Monica Popescu, o prietenă de-a lui Ovidiu.
Când totul părea pierdut pentru Ovidiu , un medic elvețian specializat în acest tip de cancer i-a dat totuși o fărâmă de speranță, fiind de acord să-l opereze.
Costul financiar al operației este însă peste puterile clujeanului: 100.000 de euro, bani pe care ar trebui să-i strângă până la finalul acestei luni.
“Statul român nu are cum să-l ajute pentru această operație, Elveția nefiind membră UE. Când am aflat despre gravitatea bolii sale și despre faptul că mai are o sansă la viață ne-am decis să ne implicăm, să facem tot posibilul să ne salvăm prietenul”, a spus Monica.
Prietenii lui Ovidiu s-au mobilizat și i-au creat un cont de Facebook, unde să îi promoveze cazul astfel încât să adune banii necesari. “În urmă cu două-trei săptămâni avea strânși 8.000 de euro. Sâmbătă am realizat un concert caritabil la Casa Tiff