Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cavalerii şi domniţele iau cu asalt Branul. Începe Turnirul Cetăţilor

Publicat in Adevarul, vineri 2 august 2013 ·

În acest weekend Platoul Inima Reginei de lângă Castelul Bran va fi invadat de 60 de cavaleri şi domniţe care vor prezenta viaţa cotidiană din Evul Mediu, vor dansa, se vor lupta si vor interacţiona cu publicul.

Un punct de atracţie îl constituie turnirul cu cai şi show-urile cu foc de la finalul fiecăre seri prezentate de trupa Hypnosiss.

„Am organizat cele trei ediţii din acest an în august, deoarece turiştii sunt interesaţi de astfel de evenimente, iar august este luna concediilor. Ne-am gândit nu doar la turiştii din ţară, ci şi la românii plecaţi în străinătate care acum vin acasă şi la turiştii străini, având semnale că suntem căutaţi de cei din Germania, Austria, Ungaria, Polonia şi Marea Britanie“, a declarat Ionuţ Gliga, directorul Agenţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Braşov.

Festivalul începe sâmbătă la ora 14.00, iar duminică manifestările vor începe la ora 12.00. Turnirul Cetăţilor va debuta cu parada personajelor pe muzica Cimpoierilor din Transilvania. În fiecare zi cei mici sunt invitaţi la Grădiniţa Medievală. Această activitate se adresează copiilor de toate vârstele aceştia putând să trăiască poveşti medievale, iar ca şi noutate, în acest an, vor fi ateliere meşteşugăreşti unde copii vor învăţa cum să modeleze ceramica, să realizeze păpuşi tradiţionale sau să picteze pe lemn şi pe sticlă. Din program nu lipsesc nici recitalurile de muzică medievală.

În cadrul evenimentului Turnirul Cetăţilor vor fi deasemenea prezentate, într-un cadru adecvat, meşteşugurile româneşti, tradiţionale, pentru o promovare şi perpetuare cât mai bună a acestora: fierari, sticlar, ceramisti, broderie, pictura pe lemn si sticla, impletirea panusei, realizarea de papusi traditionale, bijuterii arse la cuptor etc.

Turnirul de la Bran este doar primul din acest an. Cavalerii se vor muta la Făgăraş (10-11 august) şi a apoi la Br

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 23 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 53 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 45 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 45 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 46 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°