Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Culturii, Daniel Barbu a venit, a văzut, a promis și va pleca

Publicat in CityNews Alba, vineri 2 august 2013 ·

Toți miniștrii de după anii 1990 s-au declarat fani Maramureș. Numai că totul s –a redus la vorbe, faptele existând, dar lipsind cu desăvârșire. De ce puteam crede că actualul ministru al Culturii, Daniel Barbu ar fi cu ceva mai diferit decât ceilalți dinaintea lui? Nu știm, dar am văzut că, deși se afla în concediu, promisiunile de mai bine pentru monumentele din Maramureș nu le-a uitat la București.

Numai că Maramureșul numai de promisiuni a avut parte de după 1990 și prea puțin din ce s-a promis a și devenit realitate. Ministrul Culturii, Daniel Barbu a fost prezent astăzi, 2 august, în Baia Mare, unde a vorbit despre ce frumos ar fi Maramureșul dacă satele ar rămâne tradiționale, dacă bisericile de lemn nu ar mai fi umplute de kitsch, dacă monumentele de mare importanță națională și mai ales internațională și-ar exploata la maximum valoarea pe care o au. Însă vorbe, vorbe și iar vorbe.

Barbu a dat ca rezolvată problema retrocedării cinematografelor, aflate acum în proprietatea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF). El a promis că cinematograful Minerul va fi redat din toamnă Băii Mari, la fel ca și Cinematograful Dacia. Liberalul a recunoscut că bugetul de investiții pentru monumentele de patrimoniu pentru anul în curs este de numai 29 de milioane de lei, sumă insuficientă vizavi de necesitățile care există.

S-a discutat despre necesitatea schimbării legilor care guvernează disciplina în construcții, mai ales raportat la satul românesc tradițional. Se intenționează elaborarea unui Cod al patrimoniului, din toamna acestui an. Din toată această discuție avută cu Daniel Barbu în sala 105 a Palatului Administrativ s-a reușit a se afla că județul Maramureș a primit bani pentru 10 monumente istorice, toate biserici.

Însoțit de deputatul PNL Mircea Dolha și de directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Maramure

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 6 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 4 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 5 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 6 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Vremea

București
acum

24°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/21°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°