Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român urmărit de carabinieri a murit după ce a căzut de la etaj - La Repubblica

Publicat in Romania Libera, vineri 2 august 2013 ·

Un român surprins în timp ce spărgea un apartament din Milano a căzut de la etajul şase al imobilului în timp ce încerca să treacă dintr-un balcon în altul şi a murit pe loc, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri în Cologno Monzese, o suburbie a oraşului Milano, relatează ziarul italian La Repubblica.

Românul în vârstă de 29 de ani a fost surprins de un agent al carabinierilor în timp ce încerca să pătrundă prin efracţie într-un apartament. În încercarea disperată de a scăpa, românul a vrut să treacă dintr-un balcon în altul, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul şase al clădirii. Bărbatul a murit pe loc.

Citeşte şi Presa din Peninsulă: Deputat italian, JEFUIT de patru ROMÂNI

Un complice în vârstă de 30 de ani, tot român, a fost arestat.

Procurorii italieni au declanşat o anchetă în acest caz.

Un român surprins în timp ce spărgea un apartament din Milano a căzut de la etajul şase al imobilului în timp ce încerca să treacă dintr-un balcon în altul şi a murit pe loc, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri în Cologno Monzese, o suburbie a oraşului Milano, relatează ziarul italian La Repubblica.

Românul în vârstă de 29 de ani a fost surprins de un agent al carabinierilor în timp ce încerca să pătrundă prin efracţie într-un apartament. În încercarea disperată de a scăpa, românul a vrut să treacă dintr-un balcon în altul, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul şase al clădirii. Bărbatul a murit pe loc.

Citeşte şi Presa din Peninsulă: Deputat italian, JEFUIT de patru ROMÂNI

Un complice în vârstă de 30 de ani, tot român, a fost arestat.

Procurorii italieni au declanşat o anchetă în acest caz.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 22 minute
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Un protestatar s-a URCAT pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nemulțumit de decizia de a anula hotărârea Curții de Apel Ploiești

Gandul acum 12 ore
Un protestatar s-a urcat, vineri după-amiază, pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), nemulțumit de decizia de a anula hătărârea Curții de Apel Ploiești. „În jurul orei 16:20, un bărbat a escaladat un zid din spatele sediului Înaltei

HOROSCOP 26 aprilie 2025. Zi plină de echilibru pentru Balanță și revelații importante pentru Pești

Mediafax acum 8 ore
Horoscop 26 aprilie Berbec Ziua de azi îți aduce oportunități neașteptate în plan profesional. Ai șansa să demonstrezi ce poți și să impresionezi superiorii. Fii atent la detalii și nu ezita să îți exprimi ideile. Horoscop 26 aprilie Taur Astăzi est

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Se schimbă LINIILE în gimnastică! Ioan Suciu a devenit noul președinte

Gandul acum 13 ore
Ioan Suciu este noul președinte al FR Gimnastică, ales în cadrul Adunării Generale a forului de vineri, la Casa Olimpică. Suciu a mai candidat în 2020, când a pierdut în faţa Carmencitei Constantin. Fostul gimnast a obţinut 38 voturi faţă de cele 21

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 10 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°