Guvernul şi-a asumat în faţa FMI ca procesele pe clauzele abuzive din contractele de credit să se judece “la nivelurile superioare ale instanţelor”, iar deciziile instanţelor de anulare sau amendare a clauzelor abuzive nu vor fi retroactive.
Procesele dintre bănci şi clienţi pe marginea clauzelor abuzive din contractele de credit se vor judeca doar la instanţele superioare, iar deciziile referitoare la anularea clauelor abuzive nu vor avea efect retroactiv, se arată în scrisoarea de intenţie pentru noul acord al României cu Fondul Monetar Internaţionl.
Practic, Guvernul României a cedat în faţa solicitărilor bancherilor, care au cerut c a aceste procese pe clauze abuzive să fie judecate doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
“Menţinerea disciplinei printre debitori, pe piaţa creditelor, contribuie semnificativ la creşterea stabilităţii financiare. De aceea vom face toate eforturile pentru a evita adoptarea unor iniţiative legislative care ar submina disciplina ceditului. Mai mult, pentru a evita ameninţările la stabilitatea financiară, BNR a finalizat evaluarea impactului noilor prevederi privind clauzele abuzive din legea de aplicare a coduiui civil şi va consulta cu categoriile relevante de participanţi la piaţă. Pentru a asigura aplicarea armonioasă a acestor prevederi, autorităţile se vor asigura că procesele juridice legate de clauzele abuzive se vor derula la nivelurile superioare ale instanţelor şi că deciziile juridice referitoare la amendarea sau anularea clauzelor abuzive nu vor avea efecte retroactive” se arată în scrisoarea de intenţie.
Prevederea legală referitoare la clauzele abuzive din contractele de credit ar fi trebuit să intre de mult în vigoare, dar a tot fost amânată, iar ultimul termen este 1 octombrie. Camera Deputaţilor a votat la finalul lui iunie legea pentru aprobarea OUG 4/2013 şi a amânat intrarea în vigoar