Vlad Drăgoi, Metode, Bistriţa,
Casa de Editură Max Blecher, 2013, 80 pag.
Unui an foarte bun în poezie, cu apariţii notabile aparţinând atât tinerilor, cât şi generaţiilor consacrate, îi urmează, vizibil, o primă jumă- tate din 2013 destul de monotonă, de nu chiar mediocră. Se pot număra pe degetele de la o mână volumele recente care să merite atenţia comentatorilor. În plus, e destul de evident că editurile au fost nevoite şi ele să-şi rărească apariţiile dacă n-au vrut să coboare, pur şi simplu, ştacheta.
Aşa se face că Vlad Drăgoi, recentul autor al volumului Metode, publicat la mica, dar prestigioasa Casă de Editură Max Blecher, a ajuns unul dintre cele mai vehiculate nume ale poeziei din ultima perioadă. Absolvent al Facultăţii de Litere din Braşov, Vlad Drăgoi se remarcase, de fapt, prin lecturile în câteva cenacluri de prestigiu, prin prezenţa pe diferite site-uri de poezie (printre care şi Club Literar), precum şi prin câştigarea Premiului „Reţeaua literară” – pentru proză – din 2011.
Metode e un volum de construcţie, extreme de omogen, însă care cade extrem de uşor în manierism. Piesele, grupate în cinci cicluri – Micrometode, Metode, Gonzo + oamenii de subgresie, Body Horror Picture Show, Ultimele poveşti frumoase cu Vlad – reiau, din diferite unghiuri şi registre, acelaşi război al personajului central cu toată lumea. E vorba de un conflict deschis, asumat total, ba chiar niţel exhibiţionist. Metodele lui Vlad Drăgoi sunt nişte exerciţii stilistice cam prea coerente de Gică- Contra, înglobând relatările unui ins blazat şi cinic, teribilist şi naiv, care-şi face un adevărat program din a da cu tifla convenţiilor sociale de tot soiul. Primul nivel al frondei se îndreaptă, evident, împotriva familiei: „de ce aţi vândut casa cu grâu mie nu/ mi-aţi zis nimic şi acolo voiam să fac filme/ cu iepuri jupuiţi găini ca în n
