Richard Panek, Universul celor 4 procente. Materia întunecată, energia întunecată şi cursa pentru descoperirea celeilalte faţete a realităţii,

traducere din engleză de Adina Aleman,

Editura Curtea Veche, 2013, 334 pag.

Sentimentul pe care ţi-l inspiră cosmologia e împărţit: cînd admiraţ ie ca în faţa unui diamant şlefuit cu minuţie, cînd decepţie ca la vederea unei pietre crăpate.

Acum fizicienii îţi fac promisiunea unei teorii complete, care va lămuri şi ultimul fir de praf, şi peste puţin îţi dau avertismentul politicos că pînă la atingerea deznodămîntului va mai dura o vreme. Jocul acesta de făgăduieli a căror împlinire e amînată de contrarieri metodologice sfîrşeşte prin a te dezamăgi. Ambiţia cunoaşterii are o limită, şi chiar atunci cînd fizicienii sînt pe punctul de a gusta din trufia omniscienţei, cosmosul are grijă să le dea vot de blam: nu numai că disciplina cosmologiei e precară în temelia ei, dar perspectiva că într-o zi îşi va umple fisurile e tot mai îngustă.

Aceasta e ideea cu care rămîi de pe urma volumului lui Richard Panek, al cărui accent drastic nu îngăduie speranţe: universul despre care fizicienii vorbesc cu aer preocupat reprezintă doar patru procente dintr-un edificiu a cărui natură le scapă în cea mai mare parte. Tot ce percepe ştiinţa sub unghiul materiei convenţionale se mărgineşte la felia minusculă a patru (4!) procente din totalul cosmosului. Restul de 96% e alcătuit dintr-o entitate misterioasă în faţa căreia specialiştii sînt siliţi să abdice: e vorba de element care nu numai că nu poate fi observat, dar natura lui ocultă încurajează gîndul că nici o tehnică imaginabilă nu o va detecta vreodată.

Entitatea seamănă cu un cîmp invizibil căruia experţii i-au dat o puzderie de nume tocmai din neputinţa de a-i surprinde esenţa. Cînd s-au păstrat în graniţele jargonului sobru, i-au spus