Cu o lună înaintea unor meciuri extrem de importante, echipa naţională se învârte în mijlocul unor curenţi turbionari stârniţi de declaraţiile pe axa Piţi‑Reghe. În tot acest sos polemic, în care selecţionerul pare ceva mai puţin nesărat decât preopinentul său, apar şi condimentele în exces presărate de nevasta antrenorului stelist. Rezultă o tocană foarte greu de înghiţit şi aproape imposibil de digerat.
Mult mai greu decât gulaşul ungurilor sau decât kebapul tăiat din şiş al turcilor. Mai pe româneşte, principala noastră problemă suntem noi, abia apoi vin ungurii şi turcii.Situaţia pare practic de nerezolvat, pentru că în acest moment echipa naţională e greu de imaginat fără măcar patru-cinci titulari de la Steaua. În capul acestor oameni se va forma o ceaţă de nepătruns, una fiind doctrina pe care o aud zilnic la club şi alta va fi ceea ce li se va spune în cantonamentul tricolor de la Mogoşoaia. Riscăm să avem nişte jucători bulversaţi, temători cu fiecare feliuţă de pâine, ca să nu se întoarcă graşi la club, reţinuţi să nu se accidenteze, sfioşi în declaraţii ca să nu supere niciuna dintre părţi.
Aşa nu se poate, n-ai cum să aspiri la baraj sau la calificare stând pe acest tron de dinamită! Să ceri împăcare şi cumpătare e aproape imposibil, cât timp impetuoasa soţie a antrenorului stelist a promis că nu va lăsa niciun afront netaxtat. Şi-atunci, soluţia pare să fie una singură.
Undeva, într-o celulă de 15 metri pătraţi dintr-un penitenciar din sudul Bucureştiului îşi duce canonul singurul om care poate rezolva această problemă. Patriot cum îl ştim, le poate transmite jucătorilor săi că nişte evoluţii bune la echipa naţională sunt măcar la fel de importante ca un contract intrat în ultimul an. Antrenorului i-ar putea cere să se tempereze, dimpreună cu consoarta.
Dar de ce ar face el, deţinutul, omul lipsit de libertate, to
