Familia Plăcintă se pregăteşte să-şi îngroape fiica, Oana Petruţa, ucisă săptămâna trecută de fostul iubit, la Viena, cu mai multe lovituri de cuţit în gât şi piept. Mama fetei spune că tânărul era foarte violent şi posesiv şi că i-a luat Dumnezeu minţile când a aflat că Oana vrea să se despartă de el. Grozăvia a fost relatată pe larg de ziarele şi televiziunile austriece.
Trupul Oanei Petruţa Plăcintă, ucisă cu un cuţit de bucătărie de fostul iubit, în Austria, a fost adus în ţară şi a fost depus la biserica Sfânta Cruce din cartierul Obcini al municipiului Suceava, acolo unde familia Plăcintă locuia înainte să plece la muncă în Austria.
Părinţii Oanei au vegheat încontinuu lângă sicriul în care se afla fiica lor. Joi seară, la priveghi au participat rude, vecini, prieteni de familie, dar şi foştii colegi de şcoală ai Oanei. Cu toţii au ţinut să aprindă o lumânarea în amintirea fetei a cărei viaţă a fost curmată atât de violent.
Printre lacrimi, mama Oanei, Anica Plăcină, ne-a povestit cum a aflat despre faptul că fiica ei a fost ucisă de fostul iubit.
„A sunat-o că îi e rău şi a rugat-o frumos să îl ducă la spital. Ea s-a dus să îl ducă la spital şi el i-a luat viaţa”, spune povesteşte Anica Plăcintă.
Mama Oanei spune că a avut un sentiment că ceva rău s-a întâmplat şi a încercat să îşi sune fiica. A încercat de mai multe ori dar Oana nu i-a răspuns la telefon. „Când am văzut că nu îmi mai răspunde la telefon m-am gândit că s-a întâmplat ceva”, spune Anica Plăcintă.
„Fratele Oanei venea de la serviciu şi a văzut că este poliţie pe strada unde locuia Valentin. Atunci s-a gândit că poate s-a întâmplat ceva”, a povestit Silvia Nistor, mătuşa Oanei.
„Era foarte gelos şi posesiv!” Foto Familia fetei ucisă de fostul iubit la Viena se pregăteşte de înmormântare
Anica Plăcintă spune că Oana intenţiona de mai mult timp să se