Guvernul precizează că nu a cerut convocarea “de urgenţă” a Consiliului, ci includerea pe agenda proximei şedinţe a proiectului de HG, şi vede ca o forţare decizia preşedintelui de a convoca “de urgenţă” CSAT.
Executivul arată că hotărârile în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot. Într-un comunicat transmis vineri, 2 august, Guvernul informează că a luat act de decizia preşedintelui Traian Băsescu de a convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării cu privire la Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni la CFR Marfă şi că aşteaptă în continuare un punct de vedere al Consiliului în acest sens, dar precizează că nu a cerut convocarea “de urgenţă” a CSAT, ci a solicitat preşedintelui să dispună includerea pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului a proiectului de HG. Solicitarea Guvernului a fost făcută în baza articolului 4 litera d) şi articolului 7 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Articolele menţionate prevăd că CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională, organizarea generală a forţelor armate, organizarea Consiliului, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine, numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral