Silvio Berlusconi a calificat ieri, 1 august, drept o "condamnare lipsita de orice fundament" sentinta definitiva a Curtii de Casatie la o pedeapsa cu inchisoare pentru frauda fiscala, subliniind ca vrea sa continue sa faca politica, relateaza AFP. "Aceasta condamnare este lipsita de orice fundament si ma va priva de libertatea si drepturile mele politice", a declarat fostul sef de Guvern intr-un mesaj video, denuntand "o adevarata animozitate judiciara fara egal".
"Trebuie sa continuam sa luptam, sa facem politica, pentru a realiza toate reformele necesare, in primul rand in justitie", a adaugat el, asezat la un birou si avand in fundal steagurile italian si european.
"Vom relansa Forza Italia", a spus el, referindu-se la partidul politic pe care l-a fondat la intrarea sa in politica, in 1994.
Il Cavaliere, de trei ori presedinte al Consiliului italian de Ministri, a fost condamnat joi pentru frauda fiscala, pentru ca a "umflat" in mod artificial pretul drepturilor de difuzare a unor filme , cumparate prin firme-paravan care ii apartineau, cand acestea au fost revandute imperiului sau audiovizual Mediaset.
"Nu am creat niciodata vreun sistem de frauda fiscala", s-a aparat Il Cavaliere. "Sunt mandru ca am contribuit la bogatia tarii, platind miliarde ca impozit statului italian", a mai spus el.
Pe de alta parte, premierul italian Enrico Letta a indemnat joi seara la "calm" si "respectarea" justitiei si deciziilor sale , dupa anuntarea condamnarii definitive a lui Berlusconi la inchisoare.
"Pentru binele tarii, este necesar, acum, ca inclusiv in cadrul legitim al dezbaterii interne intre fortele politice, atmosfera calma (...) sa faca sa prevaleze interesul Italiei", a scris Letta intr-un comunicat.
De de alta parte, avocatii lui Berlusconi au denuntat o sentinta "injusta", apreciind c