„Literatura ca marfă de export” (Jurnal de Chișinău).
Timpul publică o amplă investigaţie, pe patru pagini de ziar, dedicată „dosarului Cubreacov”: „Dosarul Cubreacov” – 12 cărţi despre o singură minciună”, este titlul acesteia. Pavel Păduraru şi Ion Macovei analizează un număr impresionant de informaţii referitoare la dispariţia, în 2002, a fruntaşului PPCD. „Materialele cauzei sunt pline de lacune, contradicţii şi versiuni necercetate. Importante probe au dispărut din dosar” constată autorii textului care încearcă să dezlege, pe cât e posibil, misterul dispariţiei lui Vlad Cubreacov.
Acelaşi ziar o citează pe Natalia Gherman, Ministrul Afacerilor Externe, care a făcut recent un bilanţ al vizitelor sale în Rusia şi Germania. Doamna ministru accentuează importanţa perioadei de timp rămasă până la summit-ul de la Vilnius, „o perioadă foarte importantă pentru noi” şi oferă detalii despre informaţia dezbătută pe larg în presa de la Chişinău referitoare la pretinsa dotare a forţelor pacificatoare ruse din Transnistria cu elicoptere. „Dezbateri neîntemeiate”, afirmă doamna Gherman, citându-l pe omologul său rus, rugat să comenteze pe marginea acestui subiect.
Adevărul află mai multe detalii despre incidentul în urma căruia Iurie Garaba, şeful Consiliului Superior al Procurorilor a ajuns pe masa de operaţie, iar pretinsul agresor al acestuia învinuit de huliganism şi închis pentru 20 de zile: „Procurorul „şifonat”, şoferul arestat”. Ziarul publică şi o fotografie sugestivă cu cele două persoane implicate în acest caz. Solicitat de ziar să comenteze cazul, Ministrul de Interne Dorin Recean a declarat că instituţia pe care o conduce a pornit o anchetă internă prin care va verifica felul cum au acţionat poliţiştii după incident. Aceasta ar urma să fie finalizată săptămâna viitoare.
Un alt subiect de actualitate dezghiocat în Ade