Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 3.000 de copii în taberele de pe litoral

Publicat in Romania Libera, vineri 2 august 2013 ·

Vacanţa de vară la mare este în toi. La Centrul de Agrement din Eforie Sud se află în prezent 1.982 de tineri sosiţi din toată ţara, însoţiţi de 118 cadre didactice, la care se adaugă 24 de copii de profesori. La Centrul de Agrement de la 2 Mai, sunt 1.200 de tineri, 98 de profesori şi 38 de copii ai acestora. Oaspeţii se bucură de soare şi apa caldă a mării, dar şi de activităţi organizate în tabere pentru o cât mai diversificată petrecere a timpului liber. Tot pe litoral, mai precis la 2 Mai, 55 de tineri participă la a II-a ediţie a taberei naţionale „RETOR TIN 2013”, al cărui principal obiectiv este instruirea tinerilor în arta comunicării şi a argumentaţiei. Tinerii cursanţi vor participa, timp de şase zile, la diferite module teoretice şi practice ce au la bază oratoria, retorica şi dezbaterea. “Tematica cursului din această a doua ediţie este, în esenţă, un exerciţiu de comunicare multidirecţională care îşi propune să faciliteze satisfacerea nevoilor fireşti, individuale de exprimare. Pe lângă partea teoretică, toţi cei care participă la curs, indiferent de gradul lor de implicare sau de cât de activi vor fi, vor participa şi la diverse exerciţii de comunicare menite să-i ajute să-şi găsească propriile resurse de a se exprima pentru a fi înţeles, recunoscut şi valorizat. Binenţeles, în final, cei mai talentaţi în arta comunicării verbale vor fi premiaţi”, a declarat directorul executiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa, Claudiu Daniel Teliceanu.

Constănţenii, în taberele din ţară

Pe de altă parte, 541 de tineri constănţeni, însoţiţi de 48 de dascăli au ales sejururi în taberele montane din ţară. Cele mai căutate judeţe alese pentru vacanţa de vară au fost Sibiu, Neamţ, Prahova, Buzău, Bistriţa-Năsăud şi Vâlcea. De asemenea, în această vară vor pleca în tabere din ţară şi copii aflaţi în plasament familial, dar şi copii din centre de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Criminalul care a ucis o adolescentă la Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Ziare.com acum 51 minute
Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă cu executare pe tânărul de 18 ani care a ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă la Grădina Botanică din Craiova. Vineri, 28 iunie, Mario Alexandru Fojică a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Fata de 1

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 30 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 31 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 2 ore
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 36 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Brancardier de la Spitalul Judeţean Arad, cercetat de poliţişti, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale când pleca de la locul de muncă

News.ro acum o ora
Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 20 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°