După numai un an de mandat, Ioan Negrei, primarul comunei Vinga, a reuşit să rezolve una dintre cele mai stringente probleme ale comunei: datoriile de 2,3 miliarde de lei vechi, rămase de pe vremea vechii administraţii. Aflat la primul mandat, primarul a declarat că situaţia comunei s-a dovedit mult mai grea decât s-a estimat iniţial. „S-a constatat că Primăria Comunei Vinga avea o datorie de aproximativ 2.300.000 lei. Această datorie cuprindea facturi fiscale neachitate începând cu anul 2010, emise pentru achiziţii de bunuri, lucrări şi prestări de servicii. La finele anului 2011, Curtea de Conturi a constatat – în urma controlului efectuat – deficienţe şi nereguli în activitatea financiar-contabilă, dispunând mai apoi o serie de măsuri, care, din păcate, nu au fost luate. În prezent, s-a reuşit achitarea acestor datorii, atât prin contractarea unui credit de la Trezorerie, cu rambursare în cinci ani și cu 5% dobândă, cât şi din bugetul local al comunei Vinga”, a spus Ioan Negrei.
După numai un an de mandat, Ioan Negrei, primarul comunei Vinga, a reuşit să rezolve una dintre cele mai stringente probleme ale comunei: datoriile de 2,3 miliarde de lei vechi, rămase de pe vremea vechii administraţii. Aflat la primul mandat, primarul a declarat că situaţia comunei s-a dovedit mult mai grea decât s-a estimat iniţial. „S-a constatat că Primăria Comunei Vinga avea o datorie de aproximativ 2.300.000 lei. Această datorie cuprindea facturi fiscale neachitate începând cu anul 2010, emise pentru achiziţii de bunuri, lucrări şi prestări de servicii. La finele anului 2011, Curtea de Conturi a constatat – în urma controlului efectuat – deficienţe şi nereguli în activitatea financiar-contabilă, dispunând mai apoi o serie de măsuri, care, din păcate, nu au fost luate. În prezent, s-a reuşit achitarea acestor datorii, atât prin contractarea unui credit de