Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omar Hayssam, arestat preventiv în dosarul de înşelăciune şi delapidare

Publicat in Ora de Timis, vineri 2 august 2013 ·

Omar Hayssam a fost arestat preventiv în dosarul de înşelăciune şi delapidare, potrivit deciziei luate vineri de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Aceeaşi măsură preventivă a fost luată în cazul lui Mohamad Omar – fratele lui Omar Hayssam.

Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Omar Hayssam se află, din 23 iulie, în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, după ce a fost adus în România pentru a-şi executa pedepsele din condamnările definitive de până acum, în timp ce fratele lui a fost arestat preventiv în lipsă.

Hayssam a declarat vineri, la judecarea propunerii de arestare preventivă, că dosarele sale sunt rezultatul faptului că s-a luat “de bun” că el este terorist şi că apoi toată lumea a ţinut cont de asta, fără să vadă şi binele făcut de el – “5.000 de locuri de muncă”.

Sirianul a refuzat să dea o declaraţie în faţa judecătorului care a dezbătut propunerea de arestare preventivă făcută pe numele său de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în dosarul de înşelăciune şi delapidare.

Totuşi, el a arătat, fără să se consemneze la dosar, că nu a refuzat să primească rechizitoriul prin care a fost deferit justiţiei în acest caz, ci doar a vrut ca acesta să-i parvină în prezenţa unui avocat ales.

Hayssam a mai spus că în cursul zilei de joi a primit vizita unor membri ai familiei sale, dar că tot nu s-a reuşit găsirea unui “avocat specializat”.

Sirianul a explicat că, în opinia sa, pentru aflarea adevărului “trebuie muncit, trebuie reluată această cercetare” şi trebuie văzut în ce condiţii au fost luate declaraţiile martorilor din dosar.

“Trebuie văzut în ce condiţii au fost lu

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 53 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 47 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°