Determinarea europeană a Republicii Moldova din această perioadă este una dintre cele mai plăcute surprize pentru cei care se temeau că după criza guvernamentală din prima jumătate a anului, lucrurile vor fi greu de urnit.
Abordând doar din punct de vedere al dorinţei de a încheia cu succes această etapă de parcurs european, greu poţi găsi ceva de reproşat guvernanţilor de la Chişinău. Cu atât mai remarcabil este acest aspect, cu cât presiunea venită dinspre est, acolo unde integrarea europeană a ţării este văzută, din motive ce scapă unui raţionament normal, drept un eşec istoric pentru fosta metropolă.
În ciuda declaraţiilor privind respectul pentru opţiunea europeană de la întâlnirea oficială a şefilor diplomaţiilor de la Moscova şi Chişinău, promotorii proiectului euroasiatic nu renunţă atât de uşor la orgoliul de a aduce în ogradă fosta „livadă a Uniunii Sovietice”. 60 de milioane de euro, cheltuiţi pentru înfiinţarea de birouri de informaţii privind avantajele, care or fi ele, într- o structură care copiază defuncta şi falimentara URSS, nu reprezintă un efort de neglijat. Cum nu sunt de neglijat nici promisiunile de trimitere a unor elicoptere de luptă care să patruleze spaţiul aerian al Republicii Moldova!
În aceste condiţii, nu e uşor ca reprezentant al autorităţii guvernamentale de la Chişinău să spui răspicat: „Noi NU vom adera la Uniunea Vamală!”. Pentru asta nu e suficient doar curajul, e nevoie şi de demnitate şi de încredere că drumul ales de Republica Moldova este cu adevărat cel potrivit pentru ca oamenii acestei ţări să trăiască fără teama zilei de mâine.
