Panoul de lemn pe care se afişau evenimentele creştine la Catedrala Veche a ars, ieri, după ce o femeie a dat foc unui afiş. În cursul dimineţii, o femeie cunoscută ca fiind bolnavă psihic, şi-a aprins o lumânare în sectorul cu lumânări, iar apoi s-a îndreptat cu aceasta spre panoul cu afişe şi anunţuri şi a dat foc unui afiş cu flacăra de la lumânare. În acel moment, preoţii şi cei care serveau la biserică, s-au mobilizat şi au reuşit să stingă flăcările la panoul de lemn, care s-a aprins repede, din cauza materialului combustibil. Au fost chemaţi pompierii, care au stins focul în câteva minute. „Pompierii au ajuns în timp util şi au reuşit să stingă focarul de la panou înainte ca acesta să se propage la restul obiectelor din curtea bisericească”, a declarat părintele Ioan Tulcan, preotul paroh al parohiei Arad-Centru.