De vreo 2-3 ani s-au găsit nu puţini care să prezică, pentru un viitor chiar apropiat, decesul publicaţiilor tipărite; cu exemple deja existente şi argumente diverse, de la costuri şi criză, la modificarea habitudinilor consumatorilor. Estimp se acorda credit diverselor manifestări mediatice de pe internet şi receptoarelor de gen, din ce în ce mai numeroase şi mai miniaturizate, capabile să transmită oriunde, la purtător, informaţie video şi audio. Eram însă printre cei care, chiar şi cu argumente de simplu beneficiar, prevedea, după explozia netului, şi implozia acestuia, un efect de autodevorare.

Informaţii certe, deşi neoficiale, despre panica deja existentă în acest context mi le-a oferit recent şeful unei agenţii de publicitate cu interese inclusiv pe internet, care îmi spunea că oferta de publicitate a publicaţiilor web de calitate, pentru consumatori de limbă română, este pentru peste 1,5 miliarde de internauţi. Iar ei, în ţară şi în afara graniţelor sunt... doar atâţia câţi sunt (în România ar fi în jur de 10 milioane)! Altfel spus, nu sunt consumatori (iar cei existenţi nu au atâta timp...) pentru câte publicaţii online există. Pe moment, s-ar părea că din disputa mediatică (de voci şi de tehnică) are de câştigat televiziunea (la noi, cu milioane de consumatori dedicaţi care, am mai spus-o, îşi consumă mai bine de un sfert din zi în faţa ecranului). Viitorul? În privinţa mediilor supravieţuitoare (cu succes), i-aş da cuvântul lui... Ch. Darwin: „Reuşita e a celor care se adaptează cel mai bine mediului”. Cu rezerva că el se referea la o adaptabilitate „naturală”, diferită de ceea ce ar însemna „putere” sau „inteligenţă”. În privinţa mediilor supravieţuitoare însă, am putea lua în calcul inteligenţa. Dar, din păcate, şi puterea; puterea instanţelor care îşi doresc controlul mediilor...