Modernizarea serviciilor de salubrizare este o situație din care toată lumea pare a avea de câștigat: firmele din domeniu obțin profituri serioase, iar noi ne alegem cu o țară mai curată

Până acum câțiva ani, nea Gheorghe era angajat de primăria unei comune de pe lângă București să strângă, o dată pe săptămână, gunoiul scos la porți de localnici și să-l ducă, cu căruța sa trasă de iapa Margareta, până pe maidanul de la marginea satului. Acum, și nea Gheorghe și Margareta mai mult șomează, căci, în fiecare luni dimineață, doi gunoieri îmbrăcați în uniforme portocalii sosesc cocoțați pe o autocompactoare lucioasă și zgomotoasă să golească tomberonul din plastic aflat în fiecare curte.

Trecerea în secolul 21 s-a făcut, desigur, ca urmare a regulilor impuse de UE. Și a adus cu sine o creștere impresionantă a companiilor de salubrizare. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în 2012 cea mai mare firmă din domeniu pare să fie Romprest, care a avut o cifră de afaceri de 273 de milioane de lei. Urmează aproape umăr la umăr Rosal-ul lui Silviu Prigoană (cu 179 de milioane de lei) și Urban SA, cu 164 de milioane de lei).

Gropi în tranziție

Bani grei se învârt şi în zona gropilor de gunoi. Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, se ştia că în România existau 265 de depozite urbane de deşeuri nepericuloase, din care numai 14 îndeplineau (ori urmau să îndeplinească până la finele lui 2006) condiţiile puse de UE. Restul ar fi trebuit închise treptat, până în 2017, până în prezent fiind trase pe linie moartă circa 200. Lor li s-au adăugat aproape 3.500 de gropi de gunoi neconforme din zona rurală, care au fost dezafectate până în 2009.

Potrivit declaraţiilor secretarului de stat în Ministerul Mediului Elena Dumitru, la finele lui 2012, existau în România 79 de gropi de gunoi, din care 30 compatibile cu regulile europene şi 49 în curs de închid