Trupul neînsufleţit al unui copil în vârstă de şapte ani, care ar fi dispărut de acasă de trei zile, a fost scos de valurile mării pe o plajă din Constanţa. Băiatul a fost găsit vineri dimineaţă de către un salvamar de pe plaja "3 Papuci", care a anunţat poliţia şi ambulanţa.
Oamenii legii care au sosit la faţa locului au reuşit identificarea copilului, fiind vorba despre un băiat în vârstă de 7 ani, din comuna Deleni, venit la rude din Constanţa. Rudele băiatului le-au spus poliţiştilor că acesta dispăruse de acasă de trei zile, când a plecat cu alţi copii să facă o baie în mare, dar nu au alertat Poliţia şi nici nu au declarat dispariţia acestuia.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, cercetările fiind continuate de poliţiştii Secţiei 3 Constanţa. De asemenea, cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care a deschis propria anchetă.
Trupul neînsufleţit al unui copil în vârstă de şapte ani, care ar fi dispărut de acasă de trei zile, a fost scos de valurile mării pe o plajă din Constanţa. Băiatul a fost găsit vineri dimineaţă de către un salvamar de pe plaja "3 Papuci", care a anunţat poliţia şi ambulanţa.
Oamenii legii care au sosit la faţa locului au reuşit identificarea copilului, fiind vorba despre un băiat în vârstă de 7 ani, din comuna Deleni, venit la rude din Constanţa. Rudele băiatului le-au spus poliţiştilor că acesta dispăruse de acasă de trei zile, când a plecat cu alţi copii să facă o baie în mare, dar nu au alertat Poliţia şi nici nu au declarat dispariţia acestuia.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, cercetările fiind continuate de poliţiştii Secţiei 3 Constanţa. De asemenea, cazul a intrat şi în atenţia Direcţie