Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castorică Prepeleac

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 2 august 2013 ·

Unic acţionar la Tolomacul SRL, s-a urcat în curcuduş, a dat boii şi a primit carul, a dat carul pe o capră, capra pe o gâscă, ce a fost schimbată la rândul ei pe o pungă goală şi încearcă iar să explice planetei că e victima unei conspiraţii orchestrate de americani. Ideile astea nu ştim dacă i-au venit Castorului înainte sau după ce şi-a scos capul din cuptorul cu microunde, unde se adăpostea de caniculă. DNA are asigurată munca pe următorii 99 de ani, doar ca să aprofundeze cele 57394 de sesizări depuse de Castor, printre ele şi cea la adresa unei vecine care-l spionează când îşi pune hainele la uscat în balcon. Castorul e sigur că printre haine i-a ascuns un microfon, o cameră minusculă şi o râşniţă ce emite raze x spre dormitorul lui, trezindu-se în fiecare dimineaţă cu urechile înfundate. Noi îi amintim că e 7 lei desfundatul dopurilor de ceară la orice medic ORL şi 99 de bani cel mai ieftin săpun. Nici o vorbă despre faptul că piticii sapă adânc în creierii lui în căutarea comorii, negăsind până acum decât bălegar, ce se simte doar atunci când distinsul Castor deschide cavitatea bucală şi deversează tone de dejecţii în direcţia celor ce l-au renegat şi l-au alungat din tronul lui de CURcă Împărat, exact când mai avea puţin şi ajungea ministru adevărat la Victoria-n palat (citat din Marin Socrezitu). O altă sesizare de râsu’-plânsu’ e pe numele unui şofer angajat al CJ Satu Mare, care, chipurile, ar fi furat într-o singură noapte toate găinile din Dăbâca. Acesta a fost chemat la Poliţie şi rugat să dea o declaraţie în care a specificat cum şi-a petrecut noaptea la care făcea referire senatorul-trompetă. În timp ce Castorică redactează zilnic câte 9-10 asemenea sesizări, oamenii au început să conştientizeze ce se poate întâmpla dacă “iubitorul de morcovi” uită să-şi ia mentosanele prescrise de doctor. Niciodată un senator român nu a făcut de gardă ca “bălănel”

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 49 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 51 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 29 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 10 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 53 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°