Intesa Sanpaolo Bank a încheiat primul semestru cu un profit net de 500.000 de lei, după ce la trei luni a raportat un câştig de 4 milioane de lei. Profitul operaţional a crescut cu aproape 40%, de la 30 milioane lei în primul semestru din 2012 la peste 41 milioane lei în primele şase luni din acest an.
"La acest rezultat favorabil au contribuit pe de o parte creşterea veniturilor cu 2%, la 107 milioane lei, cât şi scăderea costurilor operaţionale cu peste 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 65 milioane lei", se arată într-un comunicat transmis de bancă. De asemenea, impactul provizioanelor asupra rezultatului net al băncii a scăzut de la 114 milioane lei la 41 milioane lei în prima jumătate a acestui an.
În ceea ce priveşte volumele, portofoliul de credite al băncii a urcat cu 4% faţă de iunie 2012, la 4,16 miliarde de lei, iar depozitele cu aproximativ 20%, la 2,66 miliarde de lei. Activele nete ale băncii, după scăderea provizioanelor şi amortizărilor, s-au menţinut la 5 miliarde lei.
Intesa Sanpaolo Bank a încheiat primul semestru cu un profit net de 500.000 de lei, după ce la trei luni a raportat un câştig de 4 milioane de lei. Profitul operaţional a crescut cu aproape 40%, de la 30 milioane lei în primul semestru din 2012 la peste 41 milioane lei în primele şase luni din acest an.
"La acest rezultat favorabil au contribuit pe de o parte creşterea veniturilor cu 2%, la 107 milioane lei, cât şi scăderea costurilor operaţionale cu peste 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 65 milioane lei", se arată într-un comunicat transmis de bancă. De asemenea, impactul provizioanelor asupra rezultatului net al băncii a scăzut de la 114 milioane lei la 41 milioane lei în prima jumătate a acestui an.
În ceea ce priveşte volumele, portofoliul de credite al băncii a urcat cu 4% faţă de iunie 2012, la 4,16 miliarde