Dacă tot mi s-a oferit cu mărinimie acest spațiu ,,de seară” de către administratorul principal al site-ului (căruia îi mulțumesc pe această cale), voi încerca prin rândurile mele (căci prin ele respir, deci trăiesc!) să vă fiu alături ori de câte ori va fi posibil, să mențin treaz spiritul din noi, să înlesnesc oarecum comunicarea, apropierea dintre noi, respectarea și promovarea valorilor, cu speranța că nimic nu e încă pierdut, că nu ne vom lăsa pradă derizoriului, banalului cotidian… Vor fi probabil seri când vă voi transmite doar un simplu gând însoțit de o cugetare, de o maximă, ce poate vă vor convinge într-un final, că noaptea este un sfetnic bun…
Mișcându-mă printre idei și răsfoind prin publicații, care mai de care mai colorate și mai tâmpe, am dat de un scurt editorial, dar punctat în maniera-i caracteristică, de poetul, pamfletarul, scriitorul, criticul, omul ,,cu tandrețe maximă”, George Stanca.
Deși surprinde și șochează uneori, nu pot să treci peste remarcile și referințele lui critice realiste, frenetice, acide, dar nicicând lipsite de o latura umană, sentimentală.
În ultimul dintre editorialele sale (de regulă foarte scurte) nu a uitat (precum alți literați) să evoce personalitatea unuia dintre cei mai prolifici poeți români contemporani, Adrian Păunescu, cel care ar fi împlinit pe 20 iulie a. c., 70 de ani (1943 – 2010).
,,Comunist. Ceaușist. Colaboraționist. Cenaclist. Orice, dar un mare, mare poet. Al poporului român. Un mare patriot. Fanatic al limbii române… E acolo cu Eminescu, Coșbuc, Vlahuță, Goga, Arghezi – alt colaboraționist de geniu; cu Alexandru, marele imnolog al neamului; cu Nichita, vraciul necuvintelor; cu Ion Gheorghe, citindu-ne istoria-n pietre… Rezumând arghezian pipăitul istoriei, poți urla: Este!”
Despre Adrian Păunescu (pe care am avut onoarea să-l cunosc personal la o lansare de c
