Coloana vertebrală a aparatului diplomatic medieval a fost reprezentată de soli; ei erau purtătorii mesajului domnesc. Istoria a reţinut numele unor soli celebri, cum ar fi Ion Ţamblac, solul lui Ştefan cel Mare, Luca Cârje, solul lui Mihai Viteazul, David şi Teodor Corbea, solii lui Constantin Brâncoveanu, sau Nicolae Milescu spătarul, solul ţarului rus Alexei Mihailovici în îndepărtata Chină.

Noi ne propunem să aducem în atenţie figura mai puţin cunoscută a paharnicului Caraiman, solul la Constantinopol al familiei domnitoare a Movileştilor, la sfârşitul veacului al XVI-lea şi la începutul celui următor. În Evul Mediu, ţările române – considerate, sub raport juridic, din veacul al XVI-lea, state vasale Imperiului Otoman – nu aveau dreptul la o politică externă proprie, ele fiind obligate să susţină şi să promoveze politica externă a puterii suzerane: Imperiul Otoman. Ele nu aveau, deci, dreptul să întreţină relaţii diplomatice decât cu Înalta Poartă, unicele reprezentanţe diplomatice cu caracter permanent fiind cele de la Constantinopol; în fruntea acestora se aflau şefii de misiune, actualii ambasadori, numiţi cu un termen de specialitate otoman: Kapukehaie. Click aici pentru restul articolului pe historia.ro