Numărul celor care conduc mopede fără permis creşte de la o zi la alta. Miercuri, în numai câteva ore, poliţiştii au identificat încă doi botoşăneni aflaţi pe lângă lege. Cei doi, Mihai L. de 35 ani, din Copălău, şi Dumitrel G. de 19 ani, din Santa Mare, s-au ales cu dosare penale, ultimul fiind cercetat şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat. Poliţiştii atrag atenţia că, potrivit Codului Rutier, din 19 ianuarie mopedele pot fi conduse numai cu permis de conducere. Altfel spus, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, trebuie să susţină un examen teoretic şi practic, pentru obţinerea permiselor. Examenul poate fi susţinut după împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unui test de îndemânare în conducere, susţinut în poligon. Numărul celor care conduc mopede fără permis creşte de la o zi la alta. Miercuri, în numai câteva ore, poliţiştii au identificat încă doi botoşăneni aflaţi pe lângă lege. Cei doi, Mihai L. de 35 ani, din Copălău, şi Dumitrel G. de 19 ani, din Santa Mare, s-au ales cu dosare penale, ultimul fiind cercetat şi pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat. Poliţiştii atrag atenţia că, potrivit Codului Rutier, din 19 ianuarie mopedele pot fi conduse numai cu permis de conducere. Altfel spus, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, trebuie să susţină un examen teoretic şi practic, pentru obţinerea permiselor. Examenul poate fi susţinut după împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unui test de îndemânare în conducere, susţinut în poligon.