CSM Reşiţa a început cu două victorii gala finală a Naţionalelor de box. În faţa propriilor suporteri, pugiliştii clubului gazdă au încins din start atmosfera.
La semimuscă (49 kg), Ovidiu Berceanu a fost mai oportunist decât constănţeanul Enver Amis. Nici acesta nu s-a lăsat însă mai prejos, dând o doză de neprevăzut meciului până la gongul final. Berceanu a fost văzut învingător de toţi cei trei arbitri judecători.
La muscă (52 kg), Andrei Dragomir (Reşiţa) şi Nicolae Ştefan (Steaua) au început cu lovituri tari, în stilul ”care pe care”. Cel care a rezitat mai bine a fost Dragomir, care s-a impus prin KO Tehnic.
Meci spectaculos şi aşteptat la pană (56 kg). Răzvan Andreiana (Dinamo) şi Maike Cioacă (SCM Bacău) au oferit un box de calitate, aşa cum era de aşteptat, dată fiind rivalitatea dintre ei, precum şi valoarea lor. Deşi Andreiana a părut că a terminat cu un mic avand cele trei reprize, arbitrul din ring i-a ridicat la final mâna lui Cioacă. Antrenorul Napoleon Gheorghe (Dinamo) a depus contestaţie, iar după verificarea buletinelor s-a dovedit că a avut dreptate. Din cauza unei erori de centralizare, se greşise verdictul unuia dintre arbitri. Decizie întoarsă: campion a fost declarat Andreiana, cu 2-1. ”A fost o partidă foarte echilibrată, putea fi dat oricare învingător. Ţinând cont că eu am opt în finale, nu mă cramponez de acest verdict”, a declarat la final antrenorul băcăuan Relu Auraş, care nu a contestat în niciun fel decizia de schimbare.
La 64 de kilograme, Alexandru Cuciureanu l-a dominat pe Daniel Bădulescu şi a câştigat pe merit titlul naţional. Cuciureanu, care face de fapt semiuşoară (60 kg), este unul dintre sportivii de mare viitor. Bădulescu este primul campion de anul trecut care nu şi-a apărat cu succes centura.
La Naţionalele de box participă toată cremea boxului românesc. Gazdele (oraganiator principal a