Este uimitor cum acest domn, la o vârstă la care mulţi dintre noi nici nu visăm să mai ajungem, şi-a păstrat demnitatea fizică şi mentală. Este un domn în vârstă, dar nu este bătrân, este un venerabil, dar mai degrabă un senior pe care îl respecţi şi ţi-e drag şi a cărui prezenţă o cauţi, chiar dacă eşti cu zeci de ani mai tânăr.

În faţa lui nu-ţi vine nici măcar să gândeşti „Săracul, e bătrân, să nu-l obosesc”, pentru că mai degrabă tu, cel mult mai jun, nu poţi ţine uneori pasul cu vioiciunea şi coerenţa dialogului şi gândirii sale.

Este un domn născut mai demult dar care, în ciuda nostalgiilor din vremuri când oamenii erau simpli, curaţi la suflet şi muncitori, şi-a păstrat tonusul alături de dragi amintiri, dar şi speranţe de viitor pentru o lume care, pentru o vreme, şi-a rătăcit puţin valorile.

„...mintea ...mintea trebuie s-o ţii mereu în priză”

Profesorul Mihai Gh. Filip întâmpină cei 90 de ani pe care îi va împlini pe 6 august în deplină cunoştinţă de cauză. Nu se teme de ei, nu oftează plângăreţ şi nu bagă texte de genul „ca mâine n-oi mai fi”, pentru că este încă un om ocupat şi relaxat, se lasă pe mâna proniei să-l „împingă în timp”.

El este de mulţi ani „vice” la Asociaţia Veteranilor de Război din Suceava şi are de muncă în fiecare zi. El însuşi este veteran de război, cu grad de colonel. Avea 21 de ani când a luptat pe front şi a avut norocul să se întoarcă acasă în viaţă şi, pentru faptele de arme, cu decoraţia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade. Dar şi cu lobul urechii drepte sfârtecat de o schijă.

Dar, culmea, deşi munceşte la „veterani” de mai bine de 25 de ani, sucevenii care îl cunosc (şi nu sunt puţini) se gândesc la el mai întâi ca la fostul director al Şcolii Generale Nr. 1 din Suceava, instituţie pe care a slujit-o, ca profesor de istorie şi director, vreme de 20 de ani.

Profesorul Filip