La început, totul era bine. În 1960, Detroit înflorea. Era al patrulea oraș al Statelor Unite. Orașul avea 2 milioane de locuitori, o rată de șomaj neglijabilă și cel mai ridicat venit pe cap de locuitor în Statele Unite. Populația de culoare atingea aproape 20%, în condițiile în care relațiile cu majoritatea albă erau destul de încordate. Un incident minor a provocat în 1967, o explozie formidabilă și orașul a fost zdruncinat de violență. Forțe federale au intervenit pentru a pune capăt jafurilor și atacurilor lansate de cetățeni de culoare. 45 de persoane, în majoritate de culoare, au fost ucise în timpul incidentelor.

Ciocnirile din 1967 au schimbat istoria orașului. Economia a continuat să funcționeze bine, împinsă de enorma industrie auto, care a dat orașului locuri de muncă și faimă. Însă politic, moral și administrativ vremurile bune se încheie odată cu anii ’60. Noua mentalitate politică virează spre stîngă și, cu începere din 1962, Detroit e condus de primari democrați. În 50 de ani de administrație democrată, orașul a înaintat treptat, dar sigur, spre modelul social al stîngii. Dacă utopia administrativă liberal-socialistă a devenit fapt, undeva în Statele Unite, atunci nu există model mai bun decît Detroit. Șapte primari democrați și 50 de ani de măsuri socialiste au transformat complet orașul.

Programele sociale au devenit principala preocupare și principalul capitol de cheltuieli ai administrației. Jocul nu e chiar atît de generos pe cît pare. Asistența socială a creat rapid o clasă de culoare dependentă și un rezervor de voturi necondiționate pentru administrațiile democrate care s-au putut alege și realege 50 de ani fără întrerupere. Programele sociale au fost finanțate din impozite și asaltul fiscal împotiva sectorului productiv a avut efecte dezastruoase. De la începutul anilor '70 începea așa zisa „fugă albă” (whi