Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. TAS a decis Real Rapid Bucureşti a fost retrogradată

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 3 august 2013 ·

Adevărul: Rapid, retrogradată de TAS. Derby-ul cu Steaua nu se mai joacă “Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a trimis o adresa oficială prin care a anunţat că giuleştenii n-au dreptul de a evolua în prima ligă. Drept urmare, Concordia Chiajna va reveni în primul eşalon”

Gândul: Şefii Rapidului reacţionează violent. Adrian Zamfir: “Comitetul Executiv al FRF ar trebui să-şi dea demisia. Îi vom da în judecată, ne-au afectat foarte mult financiar” Cristescu: “Echipa Rapid era pregătită în momentul în care am preluat-o noi pentru Divizia B. S-a inventat acel baraj cu care noi nu am fost de acord, noi am notificat FRF în această privinţă şi anume că nu suntem de acord cu acel meci de baraj. Am fost obligaţi să jucăm, am câştigat pe teren şi vedeţi ce s-a întâmplat. Ideea este că toată această brambureală s-a votat în cadrul Comitetului Executiv al FRF. Părerea mea este că tot Comitetul Executiv ar trebui să-şi dea demisia” Curierul naţional: Privatizarea CFR Marfă continuă “CSAT nu a emis nici o nouă decizie în şedinţa de ieri, astfel încât rămâne valabilă cea pronunţată în luna februarie de aprobare a privatizării. De la şedinţă a lipsit premierul Victor Ponta, înlocuit însă de Gabriel Oprea, şi Varujan Vosganian. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) nu emis ieri nici o nouă decizie privind privatizarea CFR Marfă, a informat ieri Preşedinţia, astfel încât decizia emisă în acest caz în luna februarie rămâne valabilă” Curentul: Ghici ce taxe noi a mai inventat guvernul Ponta? Taxă pe soțiile casnice, pe copiii majori care nu lucrează și pe chirii “De anul viitor suntem obligați sa plătim impozite noi. Noile reguli sunt cuprinse in recentul acord semnat cu Fondul Monetar Internațional si vizează mai multe categorii de români. Vizați sunt pentru prima data în ultimii 23 de ani inclusiv românii care au neveste casnice” EvZ: Omar Hayssam a spăl

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum o ora
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 5 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum 4 ore
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°