Taman pe când noi ăştia, alde scârţa-scârţa pe desktop, ne dădeam cu presupusa despre amorul secret al Udrei şi despre misterioasa ascensiune a secretarei lui Dragnea, uite că veni un hacker, Guccifer pre numele lui de scenă, să ne strice concepţia despre lume şi viaţă, demonstrând că nu-i musai ca o femeie să fie vreo bunăciune spre a suci minţile unui bărbat politic.

Pornită, ca şi celelalte două dame anterior pomenite, de foarte de jos, Corina Creţu a urcat şi a tot urcat, cu delicateţea specific feminină, tot mai sus şi mai sus… treptele carierei a urcat, nu vă gândiţi la prostii, obsedaţilor! Cei care o acuză că şi-ar fi folosit farmecele pentru a ajunge europarlamentar sunt nişte răi şi nişte fameni!

E evident că doamna Creţu n-a devenit ceea ce este apelând la calitatea ei intrinsecă de blondă, ci doar graţie capacităţilor intelectuale cu totul ieşite din comună. Numai graţie lor jurnalista Corina a reuşit, pe când era mai tinerică, să-i ia, în exclusivitate, un interviu lui Bill Clinton, deşi nici stagiară nu era, nici trabuce nu fuma. Numai astfel a reuşit ea să devină mâna dreaptă – sau, mă rog, mâna stângă, că omul e de stânga – a lui Ion Iliescu, pe când acesta era mai june, mai în putere şi avea mâinile ocupate cu împărţitul avuţiei naţionale la baronii locali.

Şi acuma, să vină un neica-nimeni de hacker şi să insinueze că între creţu’ al lor şi Creţu a noastră ar fi existat un amor cu năbădăi? Ce dacă-i zicea lui Powell “dragostea vieţii mele”? Sigur i-o zicea la mişto, doar ştie oricine că dragostea vieţii ei e “Partidul, Iliescu, România!”. Şi ce dacă îi scria pe mail “n-aş fi crezut că, la 43 de ani, pot plânge după un bărbat mai mult decât în adolescenţă”? Asta nu înseamnă nimic, ce, Powell e singurul mascul după care a plâns Corina? Să fi văzut cum a plâns, sărăcuţa, după Ion Iliescu, când a pierdut alegerile în 96!

Şi mai