Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Clubul Hipic Real Racing: spectacol de sărituri peste obstacole şi tir cu arcul de pe cal

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 august 2013 ·

Dr. Ştefan Răileanu (din cadrul Clubului Hipic Real Racing Tulcea) vă invită, în acest week-end, la cel de-al doilea workshop de dresaj natural, susţinut de actorul Denis Ştefan şi echipa Equitana.

De vineri până duminică, tulcenii vor învăţa cum să abordeze un cal, cum să recunoască limbajul calului, vor afla principiile de dresaj natural şi cum se aplică acestea în practică.

De asemenea, participanţii vor afla cum să folosească un căpăstru de presiune, lonja şi cravaşa de dresaj natural (Carrot Stick) şi cum pot pune calul în condiţie fizică şi emoţională înainte şi după antrenament.

Vei vedea, aici, elemente de dresură în aer liber şi vei afla cum poţi rezolva problemele comportamentale ale cailor.

„În cadrul evenimentului veţi putea asista şi la un spectacol de sărituri peste obstacole oferit de Clubul Hipic Real Racing Tulcea şi tir cu arcul de pe cal, susţinut de actorul Denis Ştefan, care este reprezentantul Şcolii Kassai Lajos în România“, spune dr. Răileanu.

Clubul Hipic Real Racing este situat pe şoseaua Murighiol, Km. 3,5 la ieşirea spre Localitatea Bididia, judeţul Tulcea.

Licenţiat în medicină veterinară, dr. Ştefan Răileanu este un mare iubitor de cai, reuşind performanţe notabile în concursurile de profil.

El este cel care a creat primul club hipic din Tulcea, din dorinţa de a a le oferi copiilor de la oraş posibilitatea de a cunoaşte animalele.

Dr. Răileanu este cel care s-a zbătut public pentru salvarea cailor sălbatici de la Letea.

Mai citiţi şi:

Ştefan Răileanu-doctorul jocheu

Amendă istorică pentru medicul Ştefan Răileanu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 10 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 12 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Aproape toată ţara va fi mâine sub cod galben sau portocaliu de caniculă

Radio Mures acum 11 ore
Excepţie va face doar zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Meteorologii spun că temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru luna iunie cu maxime între 33 şi 37 de grade. În plus, noaptea de miercuri spre joi va fi tropicală, cu mini

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°