- Cultural - nr. 151 / 3 August, 2013 Cartile scriitorilor mureseni CORNELIA JINGA HETREA: "Creanga de cuvinte” "In amiaza bunatatii,/ se cuibareste lacrima mea,/ ce scalda o creanga de cuvinte,/ si imbobocesc lumini/ cand ganduri de noapte/ cauta schiopatand adapost,/ cand eu ma straduiesc/ sa las la vatra/ tineretea timpului/ putin ramas,/ dar nu pierdut.” Nu intamplator asez in sirul gandurilor mele incredintate memoriei hartiei tocmai poezia "Creanga de cuvinte”, poem care da si titlul volumului de fata, al poetei Cornelia Jinga Hetrea. Acolo unde "imbobocesc lumini”, unde tineretea timpului este lasata la vatra, dincolo de o realitate poetica, se afla acel glas care emotioneaza, convingator, intru sensibilitate si vers, in acea veghe a spiritului si a unicitatii inconfundabile. "Gasesc padurea neschimbata/ si inteleg/ ca vrea sa ma absoarba/ si sa ma pastreze printre arbori/ cu radacini ascunse/ de culoarea/ din adancul meu/ pustiit de nelinisi,/ dar hranit cu dorul tau, Doamne” – spune poeta, intr-o redare a directului cotidian ("Sa fiu”), calatorind prin teritoriile secrete ale cuvantului, cu imaginea ei terestra pasind in acel univers de dincolo de sensuri, dorind, parca, sa spuna, alaturi de un mare poet: "E-un cantec tot ce sunt” in starea aceea a sublimului ravnit. In acele sublime teritorii ale cuvantului, unde "pastorul de sentimente”, intre lacrimi si lumina, intr-un fel de a zbura, asaza cantecul amintirii umpland acele ravnite peisaje ale sufletului: "Cuvantul,/ ca frunza,/ se desprinde si pluteste/ spre humusul ce-i face semn/ si o ademeneste/ cand bob, in cuvant, se desavarseste” ("Creatie”). Cand poemul este sorbit "din frunza de somn”, cand mana intinsa "culege un crampei/ din ziua ce noptii ii deapana somnul”, prin acele "Paduri de semne/ cu ochii in pamant” roaga "cerul sa fie milostiv”, in acea imparatie de cuvinte, versul calca pe brazde d