Listarea Romtelecom ar aduce o creştere de circa un miliard de euro a capitalizării bursei de la Bucureşti, ar majora oferta de acţiuni de pe bursă (free-float-ul) cu câteva sute de milioane de euro şi le-ar oferi fondurilor de pensii şi fondurilor de investiţii locale un sector foarte important pentru diversificarea plasamentelor.
WikiZF: Profilul companiei Romtelecom
Intenţia guvernului de a vinde pe bursă pachetul de 45% din Romtelecom pe care-l deţine statul nu este nouă. Listarea Romtelecom era promisă încă de la privatizarea companiei, dar nu s-a realizat, deşi ideea a fost vehiculată de mai multe ori chiar în ultimii ani.
România este în prezent una dintre puţinele ţări din Europa unde compania naţională de telecomunicaţii nu este listată la bursă. În Polonia, Austria, Cehia, Ungaria, dar şi în Slovenia sau Bulgaria, foştii operatori naţionali de telefonie sunt listaţi la bursă, chiar dacă unii dintre ei au fost privatizaţi cu investitori strategici, iar alţii sunt în continuare sub controlul statului.
Pe bursa de la Bucureşti, lipsa unei companii din sectorul telecom este un handicap mai ales din perspectiva fondurilor de pensii, care au nevoie de o expunere sectorială cât mai diversificată pentru a-şi reduce riscurile. Astfel, unele fonduri de pensii locale au ajuns să meargă în Polonia pentru a investi în acţiunile TPSA (Telecom Polska), iar altele au mers în Germania sau Franţa pentru a investi în Deutsche Telekom şi Orange.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.07.2013
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de a