Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Comedianta Ellen DeGeneres, gazda premiilor Oscar 2014

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 august 2013 ·

Ellen DeGeneres va fi gazda următoarei gale a premiilor Oscar. Comedianta şi prezentatoarea de televiziune a făcut cunoscut acest lucru, vineri, prin intermediul unui mesaj pe contul său de Twitter. Ellen nu este străină de acest rol, ea fiind amfitrionul Oscarurilor şi în 2007, scrie „Huffington Post“.

„Sunt atât de încântată că voi prezenta Oscarurile pentru a doua oară. Ştiţi cum se spune a treia oară va fi cu noroc“, glumeşte prezentatoarea de televiziune.

Alegerea sa în calitate de gazdă ar putea să îi mulţumească pe critici, în condiţiile în care aceştia s-au declarat foarte nemulţumiţi de prezentatorul de anul trecut al galei, Seth MacFarlane, creatorul celebrului serial „Family Guy“. MacFarlane a fost criticat pentru monologul său de debut care a inclus o parodie numită „We Saw Your Boobs“(„Ţi-am văzut sânii“ n.r.) care făcea referire la actriţele care şi-au dezvelit sănii pe scenă.

„Ceea ce nu mi-a plăcut în cadrul acestei gale a fost cântecul şi numărul de dans cu referire la sânii unor actriţe. Trebuie să ne amintim că aceasta este o emisiune globală la care se uită familii şi copii, iar această scenă nu a fost adecvată şi nici amuzantă“, a declarat imediat după terminarea celei de-a 85-a gală a Premiilor Oscar actriţa Jane Fonda.

În ciuda indignării publice, producătorii galei, Craig Zadan şi Neil Meron, s-au declarat mulţumiţi de prestaţia lui Seth MacFarlane. „Nu ne-a preocupat nivelul de indignare al oamenilor, ci de divertisment“, a spus unul dintre producători, Neil Meron. De altfel, se pare că aceştia şi-au atins scopul din moment ce peste 40 de milioane de oameni au privit showul, cu un milion mai mult faţă de ediţia precedentă.

Ellen DeGeneres în timpul gales Premiilor Oscar din anul 2007 FOTO AFP

„Suntem foarte încântaţi să o avem pe Ellen DeGeneres ca gazdă a Premiilor Oscar. În calitate de vechi prieteni, am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 38 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 35 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°