Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnare record în Brazilia : 624 de ani de închisoare

Publicat in rfi, sâmbătă 3 august 2013 ·

Curtea de Justiţie din statul Sao Paolo a condamnat sâmbătă 25 de poliţişti la câte 624 de ani de închisoare pentru asasinarea a 52 de deţinuţi în masacrul de la închisoarea Carandirú din Sao Paulo, informează EFE, citat de Agerpres.

Sentinţa, anunţată sâmbătă dimineaţă de judecătorul Rodrigo Tellini de Aguirre Camargo, are legătură cu cea de-a doua etapă a procesului, care a fost împărţit în patru etape şi în care sunt judecaţi 78 de agenţi de poliţie. Poliţiştii au primit pedepse minime, 12 ani de închisoare pentru fiecare asasinat.

Curtea cu juraţi, formată din şapte bărbaţi, a răspuns unui chestionar care conţinea circa 7.300 de întrebări, pe parcursul a cinci ore, la finalul cărora s-a decis vinovăţia fiecăruia din cei 25 de poliţişti.

Masacrul de la Carandirú, aşa cum a ajuns să fie cunoscut în mass media locale şi în întreaga lume, a avut loc la 2 octombrie 1992 în închisoarea Carandirú (Casa de Detençăo de Săo Paulo) când, după o revoltă în interiorul închisorii, 111 puşcăriaşi au fost ucişi de către poliţia militară a statului Sao Paulo. Masacrul este considerat cea mai gravă şi cea mai mare încălcare a drepturilor omului din istoria Braziliei.

După izbucnirea revoltei în pavilionul şase al penitenciarului, reprezentanţii închisorii au făcut puţine eforturi pentru a negocia cu deţinuţii, iar apoi Poliţia Militară, condusă de colonelul Uribatan Guimaraes, a pătruns în incintă pe motiv că revolta nu poate fi controlată de către gardienii închisorii. Rezultatul: 111 deţinuţi morţi, majoritatea fiind ucişi de Poliţia Militară. Câţiva deţinuţi s-au înjunghiat între ei înainte de sosirea Poliţiei Militare. Niciun membru al forţelor de ordine nu şi-a pierdut viaţa în masacru.

Supravieţuitorii au declarat că poliţiştii au deschis focul şi împotriva deţinuţilor care se predaseră deja şi care încercau să se ascundă în interiorul cel

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice“

Ziua Constanta acum 12 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 31 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 54 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 46 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum 19 minute
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°